Bine, nu chiar. Am zis așa că am la dispoziție o ora de liberate să mai scriu ceva pe blog. Nu am un subiect fix așa că încerc să spun ce am de spus în cat mai puține fraze. Timpul? Da ceva prețios pentru mine de la un timp încoace. Înainte nu făceam nimic și ma plictiseam, acum nu am timp sa fac asta, și îmi place, simt că fac ceva folositor, productiv. Într-un fel mă plâng eu că n-am mai ieșit de 3 weekend-uri decât la o cafea din joi în paști dar într-un fel realizez că nu stau și ca fac ceva. Ma uit în jur și văd persoane care sunt ”ceva” și sunt „cineva”, au o identitate, lumea îi cunoaște pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce fac. X este fotograf, y este cântăreț, z este jurnalist etc. Cum? Au muncit și s-au sacrificat poate să ajungă acolo. Trebuie să muncesc mai mult, asta e clar!
Este un citat pe care îl tot am în ultimul timp în cap acela că nu este grav cand se vorbește despre tine este grav atunci cand nu se zice nimic. De ce? Pentru ca nu esti cunoscut, nu ai făcut nimic să fi cunoscut, nu poți să stai degeaba și să crezi ca vei ajunge vedetă peste noapte. Hmm, vă gândiți vreodată cate persoane vorbesc despre voi?.
Îniante nu o făceam, dar acum am realizat că este atat de bizar acest fenomen: Te-ai întâlnit cu cineva, acea persoană se întalnește cu prietenii la cafea și apari si tu în subiect, sau invers. Un prieten îți povesteste viața lui și tu îți amintești de o persoană și te apuci să povestești. Ce este paradoxal este faptul că nu o să știm niciodata cine, când și în ce context s-a vorbit despre noi. Poate apariția ta pentru o persoană a însemnat ceva, poate că nu, frumosul constă în ambiguitate, să fim sinceri, prima părere contează.
Așadar, acum pastrez tradiția și închei această postare cu o melodie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu