Somewhere i belong

Hello hello! Mai sunt trei saptamani de vacanta si vreau sa profit din plin de ele asa ca m-am decis sa iau o mica vacanta in Bucuresti.  N-am mai scris de mult timp pe blog si din acest motiv nu prea stiu cu ce sa incep pentru ca am multe de povestit. Ce poti sa faci intr-o zi de sambata seara? Raspuns: Ies, ma distrez, ajung dimineata acasa. WRONG! Ies, ma intorc cu ultimul metrou si stau in casa si ma uit la filme! Daca tot am atat de mult timp liber m-am gandit sa incarc poze facute zilele acestea prin capitala. O sa mai revin cu altele curand! Cele mai frumoase momente sunt acelea petrecute cu prietenii in care descoperi lucruri noi si interesante. Am fost si la Universitate la prostestul cu Rosia Montana unde am vazut o gramada de oameni care lupta pentru aceasta cauza.
Surprinzator de data aceasta am si poze cu mine si destul de multe! So enjoy!

In Dristor

Prostest Salvati Rosia Montana de la Universitate

Parcul IOR 

Starbucks Victoriei

Calea Victoriei

De unde vin ideile?

„Eu de ce nu am făcut asta?”

„Eu de ce nu m-am gândit să fac așa?”

            Sunt două întrebari esențiale pentru postarea mea de astăzi. Aș vrea sa precizez un detaliu: Vineee sesiunea! Da! Prima întrebare poate să aibe ca răspuns atât sesiunea cât și exemple din viața de zi cu zi. Întotdeauna am încercat să aduc ceva nou,  relativ okay și care pot sa fie puse în practică, dar e greu atunci când nu ai ideei. De unde vin ideile? Și da mulți colegi mi-ar spune „Citește cursul de la TCI”, dar nu despre asta este vorba. 

         Am sute de povești în cap și aleg sa le păstrez acolo, pentru moment. Mi-am propus să fac tot posibilul să le fac reale. Câteodată merg pe stradă și ascult o melodie între timp îmi imaginez o altă lume sau o altă identitate a mea. Probabil că sunt nebună probabil că îmi place doar să visez. 

       Întrebarea a două se referă la spiritul competitiv. Este un lucru excelent să ai adversari și să încerci să îi depășești. Păcat că în Craiova nu prea mai există acest spirit, a cam migrat prin marile orașe ale țării. Dacă tot am vorbit de stresiune cum o numim noi studenții, este interesant să îți dorești să știi mai mult ca altul chiar dacă nu tot timpul reușesti. 

Dăm vina pe timp, tot timpul zicem că : N-am avut timp, am fost prea ocupat să scriu azi. Vorbesc și în numele meu, scriu o poastare pe blog o dată la ăhăăăăă, nici eu nu mai știu. Cert este că noi găsim pretexte, bineînteles că îmi este mai ușor să vin acasă cu facebook-ul în față, să ma uit la seriale și să dau muzica mai tare (și uite așa am făcut și o rimă) decât să scriu pe blog sau să citesc, să învăt etc. Chiar dacă scriu într-o revistă studențească am ajuns la concluzia că doar prin exercițiu poți să ajung mai bun. Scrie orice și în timp îți vei da seama unde greșești și de ce. Acum ai nevoie de părerea oamenilor care să îți spună unde ai greșit și de ce. Poate că de multe ori mă gândesc că de ce să scriu pe blog când nimeni nu îl citeste? Primesc putine feedback-uri și ar trebui să renunt. NU! Nu trebuie să renunți, scrie pentru tine și într-o bună zi cineva îl va citi. 

          Deci ideile nu vin din cursul de la TCI și din imaginația noastră, viața personală, prietenii etc. Ideile vin atunci când te gândești și încerci să depășești singur un prag. Trebuie să ai un scop puternic și să vrei cu adevărat asta! Eu mi-am găsit scopul, dar nu îl spun ci vă las pe voi să îl ghiciți. 

   

Vă urez să aveți o idee cât mai bună. 

Între timp melodia pe care o ascult de două luni aproape încontinuu. 

Povestea de seară

             Când te-ai enervat puţin, treci şi scrii pe blog ce te unge pe suflet. Asta-i concluzia la care am ajuns, fiecare postare a mea porneşte de la o nelinişte sau şi de la o mulţumirea prea mare,dar parcă pentru aia nu ma agit atât de mult.
           Las totul aşa, nu are sens că nahh fiecare are stilul său de a scrie şi de a observa. Acum vreau să vorbesc puţin despre ajutorul reciproc al oamenilor. Câţi la sută dintre oamenii pe care îi cunoşti te vor ajuta într-o situaţie? Foarte puţini. În general le place să critice, să zică ca nu eşti bun de nimic şi că eşti ratat sau sarac cu duhu`.
              Te crezi tu mai bun? OK. Arată tot ce poţi şi pe bune că las totul baltă şi tac. Venind vorba de ajutor am păţit o fază în Bucureşti la metrou de genul: Mai există şi dă treabă. După cum spuneam mă aflam la Lujerului la metrou şi am băgat cartela în aparat şi am rămas blocată. M-am dus la femeia de la casă care mi-a spus ca nu are cine să vină la ora 9 jum şi că să intru prin spate. Super tareee! Puţini oamenii fac asta şi ca să fie treba treabă mai era şi din Craiova. Era de 25 de ani angajată la Metrorex. Ăsta da exeplu pozitiv.
      Unul negativ ar fi cel de azi: postez şi eu pe facebook o întrebare " Dacă are cineva încărcător pentru Acer?" Băăăăi, unul nu răspunsă, să zică măcar ca are dar nu îl dă, că ai probleme cu el, că te pot ajuta cu ceva. Din 1064 de prieteni pe facebook, băăi o singură persoană să fi comentat măcar ceva pe lângă subiect.  Nu fratee, dacă nu scot un crac pe afară sau alte părţi din corp nu mă ajută nimeni. Bine nu generalizez această problemă şi nu e nimic greşit cu asta e doar un stil al unora. Eu ma refer la mentalitatea oamenilor de a ajuta pe cineva mai de grabă străin dar care este cunoscut de toatăăă lumea decât pe cineva apropriat de el şi mai puţin cunoscut. Bine faza la mine cu acest cunoscut nu e valabilă, cunosc şi mă cunosc destul de mulţi oameni dar tot degeaba. Îmi place mereu să cunosc lume nouă, să întâlnesc feţe noi. Mi se par atât de prost gust mesajele unora încât prefer să tac din gură. Dacă vrei să ajuţi pe cineva îl ajuţi si punct dacă nu asta-i viaţa, nu te aştepta ca şi tu să fi ajutat.

       Altă problemă maaajoră pentru mine şi din păcate tragică pentru cei care mă ştiu este că nuu îmi merge laptopul. Nu dramatizez dar am o grămada de scris pentru facultate şi o grămadă de poze pe care vreau să le editez. E vorba şi de o anumită obişnuinţă, seară stau, modific o poză ori mă uit la un film, sau pe facebook, mai citesc ceva etc. Nu pot sa stau fără, este o mini-dependenţă.

Şi acum apelăm la karma şi încerc să ma calmez pentru că mâineee este o zi lungă.

Sper ca voi măcar să aveţi o săptămână bună. La mine, după ce vin din Bucureşti parcă începe războiul în Craiova. Ajung aici şi am o grămadă de chestii de făcut. Maine facultate, dus la service cu laptopul, dupa LA Radio, distribuim reviste, dupa finalizat un proiect şi bla bla bla.

Şi nu uitaţi: Accesaţi https://www.facebook.com/pages/Andreea-Kiddo-Photography/102273789813845?ref=ts&fref=ts

Trei în unu (cândva, atunci, acum)

           O parte din mine vrea să pună ceva pe blog și am ales să nu o dezamăgesc. Lucrurile nu sunt simple problema tot timpul este cum alegi să pui în cuvinte gândurile și experiențele tale.

Să începem.

Dâmbovița 

         Acum trei weekend-uri am fost în București. Patru zile de fun și distracție în care m-am plimbat am făcut bătături la picioare și simțeam că pic de oboseală. Atunci am aflat o veste bună care s-a transformat în veste proastă ulterior. Da, toată lumea care mă cunoaște știe la ce mă refer! De data asta am urcat pe Spitalul Universitar și norocul nostru a fost liftul. Aventuri cu GPS-ul again! Note to myself: Când folosești GPS-ul încercă să vezi doar unde e și nu sa faci distanța de unde ești tu până unde vrei să anungi. Riști să te plimbi în cerc vreo 15 minute!( Ca să nu creadă lumea că sunt antisocială am întrebat persoane dar nimeni nu știa să îmi spună unde este ce cautam eu). Problema era că am mai fost o dată până acolo dar cu taxi iar pe jos nu îmi mai aminteam drumul exact, știam zona.( Control Club).

Imagine făcută de pe Spitalul Universitar

 După ne îndreptăm spre str. Vasile Lascăr, undeva în direcția Piața Romană, Bulevardul Dacia, apoi dreapta. Pe ăsta l-am găsit și am ajuns chiar înainte. Este vorba de un concurs de fotojurnalism și trebuia să luam diplomele de acolo.
                                                                   
  Toate bune și frumoase. În perioada mea în capitală se dovedește iar teoria mea cu „lumea e mică răăăău!”.

După: 

         Facultate! Teme, dus la facultate, urcat până la 505 în pod( în fiecaaaareee zi!). Proiecte, teme. În prima zi la facultate după ce am ajuns din București am zis și eu să mă trezesc să ma duc la cursul de ISMM de la ora 9 dimineața( am ajuns la 1 noaptea în Craiova și am dormit 4 ore jumătate după un weekend de 4 ore dormit/noapte) șiiii ghici de s-a întâmplat? Ț
eapă fraiere, facem o oră de ISMM. Și așa s-a dus și somnul meu dar nu e problemă. Am recuperat după.

Weekend

        Ieșit prin Craiova. La noi există vechea problemă: Unde ieșim? Și ajungem la concluzia că sunt cateva terase și baruri calumea în toată Craiova așa că ne gândim degeaba și mergem în Cafe Teatru Play, Irish Way Pub. Da, clienți fideli! Problema în București: O grămadă de localuri, baruri super tari, problema este că nu ai bani pentru toate și sunt distanțele mari. Problema în Craiova: NUUU ai undeeeee!!!! Prea limitat!
       În alt weekend venind vorba de localuri, am zis să trec prin vechiul nostru local „Pubs” și am făcut o mareee greseală. Oamenii nu mai știu să se distreze. Stau cu o sticlă de bere în mână pentru ca e cool și ne plimbăm dintr-o parte în alta de 1000 de ori. Ducem lipsă de atenție sau vrem să facem concurentă tipelor de la bar, până și ele se plimbă mai puțin. Plus limita de vârstă, aici e de plâns. Cred că o să fie un local pentru cei sub 18 ani în curând unde se poate lua alcool.
     
    Uitai de ce a fost mai important: Photooooshooting!  Împreună cu două prietene am fost la Casa Universitarilor unde am făcut muuulte multeee poze. Dacă vreți să le vedeți puteți da un search pe facebook: Andreea Kiddo Photography.

     Apoi  facultate și iar facultate. Am făcut un filmuțet pentru o temă la tehnici de colectare în presa scrisă despre Monitorul Oficial. Filmul ține 5 minute iar noi ne-am chinuit undeva pe la 2 ore să filmăm. Important este că a ieșit bine.

       
     Acum:
 Vacanță. Ziua mea de 1 mai bineînteles am primit vestea proastă de care scriam mai sus. După a fost chiar okay, m-am întâlnit cu majoritatea prietenilor și am stat la un grătar.


       Aaaa, gata știu! De acum înainte ce rost are să mai mergem undeva când putem să ne luam o pungă de semințe, o sticlă de cola la 2 jumate și să ne punem pe Calea București pe o bancă? Că doar e frumos pă la oraș, multe mașini, multă poliție dar care nu face nimic.

Cuuuuummmm fraaatee?? Cat de cocalar și țăran trebuie să offf nu mai am cuvinte. Anyway get the idea. Nu îi suport dacă ai chef de semințe poți să te duci în spatele unui bloc, la tine în fața blocului etc dar nu pe Calea București!!! The fuck e vorba de cei 7 ani de acasă, crezi că ești „jmecher”?

În spatele acesor povești zac și anumte parți ascunse, sentimente, gânduri, ideei, trăiri dar care nu pot să le pun în cuvinte. Și acum o melodie așa de final șiiiiiii

Happy Easter !

Povestea dă „Facebook” (seară)

       
             Toate postările pleacă de la o idee, nu? După care o dezvolți și comentezi ceva, spui o părere, o întamplare, nu știu, ceva!
            Dacă ai ceva interesant de spus de ce sa nu spui? Aud de la mulți prieteni ideea următoare: „Pe Facebook- nu mai există intimitate”. Ok!  Asta mi se pare că depinde de fiecare în parte ce dorește să vadă și ceilalți și ce nu.
             Dacă ai făcut ceva frumos de ce să nu împarti cu lumea? Nu se știe niciodată cum poti influiența pe cineva. Să te trezești într-o zi că te întrebă: " tu ești ce care a zis, cea care a facut?". Si așa este, cum noi ne uitam la altii a căror viata pare de vis dar în fond sunt si ei tot oameni, sa vadă și alții de ce suntem noi capabili.
           Orice lucru postat rămâne pentru cei  care sunt la o anumită vârstă si vor să vadă cum gândeai. Cum erai atunci și cum ai ajuns acum? Să se identifice cu persona ta de atunci și să caute o modalitate prin care să devină așa. Sunt niște cuvinte și gânduri filosofice, nimeni nu le întelege rostul, dar pana la urmă toti gândim așa, toti facem parte dintr-o „melodie” și avem dreptul să ne alegem versurile și ritmul.
Altă chestie: Telepatia, damn it! Mă gândesc la o melodie, o vad la altcineva, o poză pe care am descărcat-o pe telefon, apare la cineva pe facebook. O idee de un status, apare la altcineva. Un loc în care vrei să te duci, vezi check-in, un film pe care vrei să il vezi, daamn it și ăsta e la cineva pe facebook. Da! Într-adevar asta-i ironia sorții, nu suntem atât de unicați pe cât credeam că suntem. Poate chiar în acest moment eu schimb gândurile cuiva, în bine sau în rău asta e partea a doua.
Ideea e că cineva deja și-a format o părere despre aceasta postare, am i right? of course i am! Nu vrem să vedem cât de influiențați suntem. Citești ceva și automat îți rămâne în cap. Poți schimba atât de ușor viața cuiva făra să vrei, fără să știi ca faci asta.  Trebuie să te faci văzut, să te remarci și sa devi un model pentru acel cineva. Sunt atâția oamenii care nu își dau seama cât de mult înseamnă ei pentru altii și poate că nici tu nu îți dai seama cât de mult înseamna pentru tine. Cu toții avem un ideal de a ajunge ca cineva anume, nu cred ca exista o carieră reușită fară un model în cap.
Anyway, eu încă sunt socată de această telepatie a mea, este foarte amuzant atunci când îmi zic „ar fi culmea să apară” e prima chestie de o văd la news feed. Dacă nu ma gândesc, nu apare. Ce este și mai culmea? De cele mai multe ori nimeresc și persoana!

Telepatie sau psiholog? Aceasta este întrebarea. Oare chiar există o telepatie sau am înnebunit de tot?

Acum, după un moment de concentrare maximă, puțină muzica:

Fotografia și primăvara

            Cred că toți știm senzația aceea când ai o temă de făcut și ai ideei dar nu poți să le scrii. Am stat o zi ca să mă gândesc cum văd eu primăvara și să fie scris într-un stil jurnalistic. Bineînțeles că totul s-a rezumat la: fotografie, călatorie, distracție, plimbare, București, prietenie. Mi-am imaginat o întâmplare, bine o parte din ce am scris este adevărat, o parte este pură imaginație. Dar cine știe? Într-o zi poate că nu o mai fie!

Si voilà la resulte:

Parcul Cișmigiu

A venit momentul ca sa te ridici din pat și zici: „Astăzi plec să ma plimb” sau „ Azi îmifac bagajul și plec”. Pentru mine asta înseană primăvara, calatorie și distracție.

Zis și făcut. M-am trezit și m-am gândit că dacă tot vine 1 aprilie să fac o vizită surpriză unei prietene din București.  O plimbare pe o vreme așa frumoasă nu mi-ar strica. În fiecare an în primăvară îi fac o vizită doar ca dedata asta nu am de gând să o anunț.  Chiar dacă primăvara aceasta este combinată cuiarna, totuși ideea de primăvara pentru mine este importantă. Mi-am făcut bagajul și am luat ceea ce este cel mai important, aparatul foto. Voiam să plec pe jos spre gară însă am realizat că întarzii așa că am decis sa iau un taxi chiar dacă afară era soare. Nu pot să cred. Acum două zile ningea afară și mă gândeam să îmi cumpăr ski-uri iar acum este soare, cald și frumos, vreme superba de făcut poze și de plimbare. Și revin la tren, tot timpul îmi place săma uit pe geam și să analizez natura și oamenii. Este o trecere rapidă așa căîncă nu s-a topit încă toată zapada, dar dacă va fi soare toată ziua se va topi.

Centru Vechi

 Și iată, am ajuns în gara de nord. De data aceasta pot sa stau să beau și eu o cafea pe peron și să fac poze, nu mai trebuie să mă imbrac cu tot dulapul ca să fac asta. Mă gandesc unde să mă ducsă fac poze frumoase, hmm pe spital? Ar fi o idee bună, sau la un bloc turn depe lângă Universitate. În fine, găsesc eu în cele din urmă. Și încet, încet maîndrept spre metrou. Iau Republica, schimb la Eroilor.  Între timp o pun pe o prietenă să o sune să îi zică ca se întâmplă ceva grav și că trebuie să vină la Politehnică urgent.Cobor la stația Politehnica. Primesc telefon ca în zece minute să fiu sus la metrou, urc și mă asez pe o banca. Și dintr-o dată apare, și sar în față și strig ”mai nou nu e pacaleală de 1 aprilie ci e surpriză, la asta nu teașteptai”. Reacția ei este una soc, dar se pare ca îi trecere repede, așa ca ne îndreptăm spre casă să îmi las bagajele și dupa avem destinația Piața Unirii.  Îmi era dor de o plimbare pe Lipscani, așarelaxantă nu în fugă din cauza frigului. Observ diferența între vizita mea de acum și cea de dinainte: Oameniistau la terase relaxați, își beau o cafea liniștiti, citesc ziuarul, foartemuți sunt cu aparatul foto pregățiti de un photo shooting in parc sau încentrul vechi, copii se plimbă cu bicicleta sau se dau cu rolele. Îmi scot șieu aparaul foto și încept să fac poze, înaugurez primăvara printr-o poză. Maimergem și vedem un targ de flori în față la Raiffaisen, ne oprim să ne uitam șinoi. Puțin mai încolo are loc un concert in aer liber, ne ducem să vedem și noispectacolul. 

Acum, după ce făcuram poze aici, mergem spre Universitate, seaproprie apusul, trebuie neapărat sa fac o poză. Ajungem și ne urcăm pe unbloc, echipate cu cafea și ceva de mâncare ca să stam mai mult acolo. Am ajuns la fix, soarele apune. Fac poze, multe multe poze. Și acum stăm pe o bordură șine uităm la oraș, e atât de plăcut afară încât n-aș mai pleca, dar se întunecăși se lasă frig din păcate. Ne dăm josși ne îndreptăm spre casă. Pe drum începem să ne povestim și mai facem poze,mai e și mâine o zi, poate că va fi mai frumoasă ca aceasta, poate că nu. Ideeaeste că azi a fost o zi de primăvară reușită pentru mine, o zi perfectă deprimăvara. Am făcut tot ce voiam să fac pe 1 aprilie, să calatoresc, să madistez și să ma bucur companie și în același timp și de vremea de afară.Povestea de primăvară va continua și maine. 

Free time...

Update:  Faaaacultate! Și cam atât.

 
        Bine, nu chiar. Am zis așa că am la dispoziție o ora de liberate să mai scriu ceva pe blog. Nu am un subiect fix așa că încerc să spun ce am de spus în cat mai puține fraze. Timpul? Da ceva prețios pentru mine de la un timp încoace. Înainte nu făceam nimic și ma plictiseam, acum nu am timp sa fac asta, și îmi place, simt că fac ceva folositor, productiv. Într-un fel mă plâng eu că n-am mai ieșit de 3 weekend-uri decât la o cafea din joi în paști dar într-un fel realizez că nu stau și ca fac ceva. Ma uit în jur și văd persoane care sunt ”ceva” și sunt „cineva”, au o identitate, lumea îi cunoaște pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce fac. X este fotograf, y este cântăreț, z este jurnalist etc. Cum? Au muncit și s-au sacrificat poate să ajungă acolo. Trebuie să muncesc mai mult, asta e clar!


                  Este un citat pe care îl tot am în ultimul timp în cap acela că nu este grav cand  se vorbește despre tine este grav atunci cand nu se zice nimic. De ce? Pentru ca nu esti cunoscut, nu ai făcut nimic să fi cunoscut, nu poți să stai degeaba și să crezi ca vei ajunge vedetă peste noapte. Hmm, vă gândiți vreodată cate persoane vorbesc despre voi?.
                     Îniante nu o făceam, dar acum am realizat că este atat de bizar acest fenomen: Te-ai întâlnit cu cineva, acea persoană se întalnește cu prietenii la cafea și apari si tu în subiect, sau invers. Un prieten îți povesteste viața lui și tu îți amintești de o persoană și te apuci să povestești. Ce este paradoxal este faptul că nu o să știm niciodata cine, când și în ce context s-a vorbit despre noi. Poate apariția ta pentru o persoană a însemnat ceva, poate că nu, frumosul constă în ambiguitate, să fim sinceri, prima părere contează.

Așadar, acum pastrez tradiția și închei această postare cu o melodie.

Jurnal de București

Cea mai frumoasa și interesanta vacanță a mea a fost săptămâna trecută în București. După cum mă știu majoritatea, de fiecare data când am posibilitatea sa plec sunt prima acolo, din păcate nu prea des dar încerc cat de mult se poate. Lasând povestea cu nopti nedormite, mâncat doar să supraviețuiesc, alergat continuu pentru ca nu știam cat fac de la un punct la altul. Sfat: nu folosiți GPS-ul!, am avut o grămadă de experiențe placute. Noroc ca am prieteni buni care ma vor ajuta mereu indiferent de situatie. Am descoperit prin intermediul lor și oameni noi de la care am avut cate ceva de învățat, poate pe unii am să îi revad poate ca nu, important este sa socializezi. Este atât de usor sa comunici și sa îți exprimi punctul tau de vedere, dar nu înțeleg aici de ce nu o fac. Poate ca îți este frică deoarece cunoști pe toată lumea și crezi ca te vor judeca,dar tot timpul o să fie cineva contra și nu o să îi convină nimic.

Bineînțeles am terorizat pe toată lumea cu pozele, doar sunt și eu la început, trebuie sa mă înțeleagă. 

Sâmbătă 9.03.2013: Parcul Cișmigiu. O zi superbă pentru facut poze afară în parc.  

Lipscani, Centru Vechi.

Primul foto shooting în Cișmigiu. Ziua mea de ”duminică” așa a pornit ziua mea, o zi calmă, fară multă agitație. De la o idee de a mea, bineînțeles doar mie imi vin ideei ”geniale” la ora 7 dimineața eram pe Lipscani si ne plimbam. Ce s-a întâmplat în acea zi de duminică rămâne cancan. 

Podul de la Grozăvesti. Înainte de o vizită la căminele din regie.

Eroilor. Singura mea poză facută la apus cu aparatul foto. Din 10 încercari de a gasi setarile potrivite am reușit să fac și eu o poză acceptabilă. 

Last day, iesit în centrul vechi la o cafea împreună cu prietenii și  cateva poze on my way back home.

Not a long time ago.

Petrecere dupa sesiune. Fix cum am terminam, mi-am luat zborul si am venit in Bucuresti, locul in care se poate intampla orice, oricand. Da! Mi-am imaginat ca nu o sa fie plictiseala dar nici chiar atat de palpitant. Am simtit din nou energia pe care o simteam inainte. Pacat ca trebuie sa ma intorc, nu as vrea. Pfff c'est la vie!! Am sa ajung si aici sometimes, locul potrivit la momentul potrivit. Nu degeaba se spune asta, trebuie sa existe o anumita explicatie, dar nu o vreau acum. Oricum important este sa ai prieteni buni, care sa fie mereu langa tine si care te sustin.
Nu am suportat niciodata monotonia sau oamenii care sunt ignoranti si inchisi. Mi se pare stupid la modul ca ai o singura viata, de ce sa iti pierzi timpul degeaba cand poti sa faci altceva tot timpul. Ziua de azi nu trebuie neaparat sa fie ca ziua de ieri. De ce trebuie sa facem totul ca o rutina?

What you can do with your imagination

   

               Muzica este singura medodă de ofera realității o alta perspectivă. Pentru o secundă realitatea sumbră din jurul nostru este acoperită de sunete, de vibrațiile inimii și de un moment de cugetare.

   

       Tot ceea ce vezi capătă altă semnificație, nu mai poti asocia lucrurile de le vezi cu ce sunt cu adevărat. Nu mai auzi oamenii din  jurul tau, nu mai auzi ce spun ,îți imaginezi. Mult mai frumos decât ceea ce de fapt este, ne transpunem gandurile într-un plan virtual, într-un univers al nostru. 

           

            Lumea pare a fi imaginară, mergem și ne simtim în siguranță, ne lasăm duși de val și vrem să vedem unde se termină aceasta. Fiecare are la un moment dat o piesă preferată pentru starea sa de spirit. Toti ne trezim și zicem ”azi am chef să ascult x”, este ceva ce ne reprezintă. Uitam cine suntem și ne gândim la ceea ce am vrea să fim.

         Să continuam povestea? nu cred că mai am ceva de spus, ma retrag încet. Fiecare are o poveste, eu consider ca este spusă prin muzica pe care o ascultă.

Învățatul te schimbă (antisocial)

     Pentru a putea învăța, trebuie să ma rup de realitate. Fară internet, fără Facebook și fără vorbit la telefon. Lucru aparent simplu dar pot sa descriu o zi din ultima săptămână:

       Dimineața, mă trezesc, beau cafea și mănânc ceva, totul până în 11.00. Zic ca ma apuc de învățat la 12 fix.
     Ora 12 fara 15, intru pe Facebook, descopăr ceva ”interesant” așa ca ma hotărăsc sa ma apuc la 1.
   Ora 3, când naiba se facu ora 3... okay mă apuc într-un final de învățat. Învăț pana pe la 4 jum 5. Iau pauza. Mă apuc iar, intru in panică!!!! zic ca maine mă trezesc, învăț tot...
          Sigur, sigur.. a doua zi dacă nu a fost FB era un serial, un blog, aparul de fotografiat, o discuție cu prietenii, ieșit pe afară.

Dar de azi GATA!!!!!!

Adio viață socială, o sa imi fie dor de tine, e greu sa mă despart de tine dar c'est la vie!!

Art and desire

                 Ce face Andreea, în loc să învețe pentru examene? Da, titlul spune tot. Este greu sa renunți la o pasiune pentru a învăța, chiar dacă trebuie. Oricum de azi gata, mă apuc serios de învățat, am timp destul. Dacă pentru bac am învățat un caiet în 3 zile pot să învăț 30 de pagini într-o săptămână.


Meanwhile, let me show my experiments.

Poză facută de pe pod

Fresh start

                Mai sunt cateva zile de vacanţă şi începe facultatea. Nici nu ştiu când a trecut timpul atât de repede, parcă ieri am intrat si aşteptam să vină 1 octombie. Timpul zboară, trebuie să întelegem acest lucru. Anul trecut nici nu ştiam ce este statul în casă, eram zilnic afara, acum pot să număr de câte ori am iesit din casă. Mi se pare că nu este nimic interesant de făcut, doar arunci niste bani degeaba, nu se schimbă niciodată nimic, este o monotonie toatală, prefer să fac ceva productiv.

             Imi este groază de sesiune, nici nu vreau să îmi imaginez această perioadă. Patru examene echivalente cu de 3 ori materia de BAC!!! Sper să mă descurc, in general sub condiţii de stres reuşesc să acumulez mai repede informatii. Un om normal învaţă când este relaxat, eu nu, prefer stresul. Avantajul este că macar îmi place ceea ce fac. Să trecem şi peste aceasă discuţie pentru că o să am destul timp să mor de nervi şi de chin. Să trecem la lucruri mai interesante cum ar fi noul meu iPhone 5...glumesc, prietenii ştiu de ce. 

        Şi pentru ca tot sunt youTube 2 sau mp3 search , am decis să închei postarea cu o melodie şi cu o ciocolată calda pe care din pacate nu pot să o împart si cu voi..