2 aprilie 2013

Povestea dă „Facebook” (seară)



       
             Toate postările pleacă de la o idee, nu? După care o dezvolți și comentezi ceva, spui o părere, o întamplare, nu știu, ceva!
            Dacă ai ceva interesant de spus de ce sa nu spui? Aud de la mulți prieteni ideea următoare: „Pe Facebook- nu mai există intimitate”. Ok!  Asta mi se pare că depinde de fiecare în parte ce dorește să vadă și ceilalți și ce nu.
             Dacă ai făcut ceva frumos de ce să nu împarti cu lumea? Nu se știe niciodată cum poti influiența pe cineva. Să te trezești într-o zi că te întrebă: " tu ești ce care a zis, cea care a facut?". Si așa este, cum noi ne uitam la altii a căror viata pare de vis dar în fond sunt si ei tot oameni, sa vadă și alții de ce suntem noi capabili.
           Orice lucru postat rămâne pentru cei  care sunt la o anumită vârstă si vor să vadă cum gândeai. Cum erai atunci și cum ai ajuns acum? Să se identifice cu persona ta de atunci și să caute o modalitate prin care să devină așa. Sunt niște cuvinte și gânduri filosofice, nimeni nu le întelege rostul, dar pana la urmă toti gândim așa, toti facem parte dintr-o „melodie” și avem dreptul să ne alegem versurile și ritmul.
Altă chestie: Telepatia, damn it! Mă gândesc la o melodie, o vad la altcineva, o poză pe care am descărcat-o pe telefon, apare la cineva pe facebook. O idee de un status, apare la altcineva. Un loc în care vrei să te duci, vezi check-in, un film pe care vrei să il vezi, daamn it și ăsta e la cineva pe facebook. Da! Într-adevar asta-i ironia sorții, nu suntem atât de unicați pe cât credeam că suntem. Poate chiar în acest moment eu schimb gândurile cuiva, în bine sau în rău asta e partea a doua.
Ideea e că cineva deja și-a format o părere despre aceasta postare, am i right? of course i am! Nu vrem să vedem cât de influiențați suntem. Citești ceva și automat îți rămâne în cap. Poți schimba atât de ușor viața cuiva făra să vrei, fără să știi ca faci asta.  Trebuie să te faci văzut, să te remarci și sa devi un model pentru acel cineva. Sunt atâția oamenii care nu își dau seama cât de mult înseamnă ei pentru altii și poate că nici tu nu îți dai seama cât de mult înseamna pentru tine. Cu toții avem un ideal de a ajunge ca cineva anume, nu cred ca exista o carieră reușită fară un model în cap.
Anyway, eu încă sunt socată de această telepatie a mea, este foarte amuzant atunci când îmi zic „ar fi culmea să apară” e prima chestie de o văd la news feed. Dacă nu ma gândesc, nu apare. Ce este și mai culmea? De cele mai multe ori nimeresc și persoana!

Telepatie sau psiholog? Aceasta este întrebarea. Oare chiar există o telepatie sau am înnebunit de tot?

Acum, după un moment de concentrare maximă, puțină muzica:



1 aprilie 2013

Fotografia și primăvara

            Cred că toți știm senzația aceea când ai o temă de făcut și ai ideei dar nu poți să le scrii. Am stat o zi ca să mă gândesc cum văd eu primăvara și să fie scris într-un stil jurnalistic. Bineînțeles că totul s-a rezumat la: fotografie, călatorie, distracție, plimbare, București, prietenie. Mi-am imaginat o întâmplare, bine o parte din ce am scris este adevărat, o parte este pură imaginație. Dar cine știe? Într-o zi poate că nu o mai fie!

Si voilà la resulte:


Parcul Cișmigiu
A venit momentul ca sa te ridici din pat și zici: „Astăzi plec să ma plimb” sau „ Azi îmifac bagajul și plec”. Pentru mine asta înseană primăvara, calatorie și distracție.

Zis și făcut. M-am trezit și m-am gândit că dacă tot vine 1 aprilie să fac o vizită surpriză unei prietene din București.  O plimbare pe o vreme așa frumoasă nu mi-ar strica. În fiecare an în primăvară îi fac o vizită doar ca dedata asta nu am de gând să o anunț.  Chiar dacă primăvara aceasta este combinată cuiarna, totuși ideea de primăvara pentru mine este importantă. Mi-am făcut bagajul și am luat ceea ce este cel mai important, aparatul foto. Voiam să plec pe jos spre gară însă am realizat că întarzii așa că am decis sa iau un taxi chiar dacă afară era soare. Nu pot să cred. Acum două zile ningea afară și mă gândeam să îmi cumpăr ski-uri iar acum este soare, cald și frumos, vreme superba de făcut poze și de plimbare. Și revin la tren, tot timpul îmi place săma uit pe geam și să analizez natura și oamenii. Este o trecere rapidă așa căîncă nu s-a topit încă toată zapada, dar dacă va fi soare toată ziua se va topi.
Centru Vechi


 Și iată, am ajuns în gara de nord. De data aceasta pot sa stau să beau și eu o cafea pe peron și să fac poze, nu mai trebuie să mă imbrac cu tot dulapul ca să fac asta. Mă gandesc unde să mă ducsă fac poze frumoase, hmm pe spital? Ar fi o idee bună, sau la un bloc turn depe lângă Universitate. În fine, găsesc eu în cele din urmă. Și încet, încet maîndrept spre metrou. Iau Republica, schimb la Eroilor.  Între timp o pun pe o prietenă să o sune să îi zică ca se întâmplă ceva grav și că trebuie să vină la Politehnică urgent.Cobor la stația Politehnica. Primesc telefon ca în zece minute să fiu sus la metrou, urc și mă asez pe o banca. Și dintr-o dată apare, și sar în față și strig ”mai nou nu e pacaleală de 1 aprilie ci e surpriză, la asta nu teașteptai”. Reacția ei este una soc, dar se pare ca îi trecere repede, așa ca ne îndreptăm spre casă să îmi las bagajele și dupa avem destinația Piața Unirii.  Îmi era dor de o plimbare pe Lipscani, așarelaxantă nu în fugă din cauza frigului. Observ diferența între vizita mea de acum și cea de dinainte: Oameniistau la terase relaxați, își beau o cafea liniștiti, citesc ziuarul, foartemuți sunt cu aparatul foto pregățiti de un photo shooting in parc sau încentrul vechi, copii se plimbă cu bicicleta sau se dau cu rolele. Îmi scot șieu aparaul foto și încept să fac poze, înaugurez primăvara printr-o poză. Maimergem și vedem un targ de flori în față la Raiffaisen, ne oprim să ne uitam șinoi. Puțin mai încolo are loc un concert in aer liber, ne ducem să vedem și noispectacolul. 

Acum, după ce făcuram poze aici, mergem spre Universitate, seaproprie apusul, trebuie neapărat sa fac o poză. Ajungem și ne urcăm pe unbloc, echipate cu cafea și ceva de mâncare ca să stam mai mult acolo. Am ajuns la fix, soarele apune. Fac poze, multe multe poze. Și acum stăm pe o bordură șine uităm la oraș, e atât de plăcut afară încât n-aș mai pleca, dar se întunecăși se lasă frig din păcate. Ne dăm josși ne îndreptăm spre casă. Pe drum începem să ne povestim și mai facem poze,mai e și mâine o zi, poate că va fi mai frumoasă ca aceasta, poate că nu. Ideeaeste că azi a fost o zi de primăvară reușită pentru mine, o zi perfectă deprimăvara. Am făcut tot ce voiam să fac pe 1 aprilie, să calatoresc, să madistez și să ma bucur companie și în același timp și de vremea de afară.Povestea de primăvară va continua și maine. 

28 martie 2013

Free time...

Update:  Faaaacultate! Și cam atât.


 
        Bine, nu chiar. Am zis așa că am la dispoziție o ora de liberate să mai scriu ceva pe blog. Nu am un subiect fix așa că încerc să spun ce am de spus în cat mai puține fraze. Timpul? Da ceva prețios pentru mine de la un timp încoace. Înainte nu făceam nimic și ma plictiseam, acum nu am timp sa fac asta, și îmi place, simt că fac ceva folositor, productiv. Într-un fel mă plâng eu că n-am mai ieșit de 3 weekend-uri decât la o cafea din joi în paști dar într-un fel realizez că nu stau și ca fac ceva. Ma uit în jur și văd persoane care sunt ”ceva” și sunt „cineva”, au o identitate, lumea îi cunoaște pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce fac. X este fotograf, y este cântăreț, z este jurnalist etc. Cum? Au muncit și s-au sacrificat poate să ajungă acolo. Trebuie să muncesc mai mult, asta e clar!


                  Este un citat pe care îl tot am în ultimul timp în cap acela că nu este grav cand  se vorbește despre tine este grav atunci cand nu se zice nimic. De ce? Pentru ca nu esti cunoscut, nu ai făcut nimic să fi cunoscut, nu poți să stai degeaba și să crezi ca vei ajunge vedetă peste noapte. Hmm, vă gândiți vreodată cate persoane vorbesc despre voi?.
                     Îniante nu o făceam, dar acum am realizat că este atat de bizar acest fenomen: Te-ai întâlnit cu cineva, acea persoană se întalnește cu prietenii la cafea și apari si tu în subiect, sau invers. Un prieten îți povesteste viața lui și tu îți amintești de o persoană și te apuci să povestești. Ce este paradoxal este faptul că nu o să știm niciodata cine, când și în ce context s-a vorbit despre noi. Poate apariția ta pentru o persoană a însemnat ceva, poate că nu, frumosul constă în ambiguitate, să fim sinceri, prima părere contează.

Așadar, acum pastrez tradiția și închei această postare cu o melodie.



11 martie 2013

Jurnal de București

Cea mai frumoasa și interesanta vacanță a mea a fost săptămâna trecută în București. După cum mă știu majoritatea, de fiecare data când am posibilitatea sa plec sunt prima acolo, din păcate nu prea des dar încerc cat de mult se poate. Lasând povestea cu nopti nedormite, mâncat doar să supraviețuiesc, alergat continuu pentru ca nu știam cat fac de la un punct la altul. Sfat: nu folosiți GPS-ul!, am avut o grămadă de experiențe placute. Noroc ca am prieteni buni care ma vor ajuta mereu indiferent de situatie. Am descoperit prin intermediul lor și oameni noi de la care am avut cate ceva de învățat, poate pe unii am să îi revad poate ca nu, important este sa socializezi. Este atât de usor sa comunici și sa îți exprimi punctul tau de vedere, dar nu înțeleg aici de ce nu o fac. Poate ca îți este frică deoarece cunoști pe toată lumea și crezi ca te vor judeca,dar tot timpul o să fie cineva contra și nu o să îi convină nimic.
Bineînțeles am terorizat pe toată lumea cu pozele, doar sunt și eu la început, trebuie sa mă înțeleagă. 

Sâmbătă 9.03.2013: Parcul Cișmigiu. O zi superbă pentru facut poze afară în parc.  

Lipscani, Centru Vechi.



Primul foto shooting în Cișmigiu. Ziua mea de ”duminică” așa a pornit ziua mea, o zi calmă, fară multă agitație. De la o idee de a mea, bineînțeles doar mie imi vin ideei ”geniale” la ora 7 dimineața eram pe Lipscani si ne plimbam. Ce s-a întâmplat în acea zi de duminică rămâne cancan. 

Podul de la Grozăvesti. Înainte de o vizită la căminele din regie.

Eroilor. Singura mea poză facută la apus cu aparatul foto. Din 10 încercari de a gasi setarile potrivite am reușit să fac și eu o poză acceptabilă. 

Last day, iesit în centrul vechi la o cafea împreună cu prietenii și  cateva poze on my way back home.

9 martie 2013

Not a long time ago.

Petrecere dupa sesiune. Fix cum am terminam, mi-am luat zborul si am venit in Bucuresti, locul in care se poate intampla orice, oricand. Da! Mi-am imaginat ca nu o sa fie plictiseala dar nici chiar atat de palpitant. Am simtit din nou energia pe care o simteam inainte. Pacat ca trebuie sa ma intorc, nu as vrea. Pfff c'est la vie!! Am sa ajung si aici sometimes, locul potrivit la momentul potrivit. Nu degeaba se spune asta, trebuie sa existe o anumita explicatie, dar nu o vreau acum. Oricum important este sa ai prieteni buni, care sa fie mereu langa tine si care te sustin.
Nu am suportat niciodata monotonia sau oamenii care sunt ignoranti si inchisi. Mi se pare stupid la modul ca ai o singura viata, de ce sa iti pierzi timpul degeaba cand poti sa faci altceva tot timpul. Ziua de azi nu trebuie neaparat sa fie ca ziua de ieri. De ce trebuie sa facem totul ca o rutina?

10 februarie 2013

What you can do with your imagination

   
               Muzica este singura medodă de ofera realității o alta perspectivă. Pentru o secundă realitatea sumbră din jurul nostru este acoperită de sunete, de vibrațiile inimii și de un moment de cugetare.
   

       Tot ceea ce vezi capătă altă semnificație, nu mai poti asocia lucrurile de le vezi cu ce sunt cu adevărat. Nu mai auzi oamenii din  jurul tau, nu mai auzi ce spun ,îți imaginezi. Mult mai frumos decât ceea ce de fapt este, ne transpunem gandurile într-un plan virtual, într-un univers al nostru. 
           
            Lumea pare a fi imaginară, mergem și ne simtim în siguranță, ne lasăm duși de val și vrem să vedem unde se termină aceasta. Fiecare are la un moment dat o piesă preferată pentru starea sa de spirit. Toti ne trezim și zicem ”azi am chef să ascult x”, este ceva ce ne reprezintă. Uitam cine suntem și ne gândim la ceea ce am vrea să fim.
         Să continuam povestea? nu cred că mai am ceva de spus, ma retrag încet. Fiecare are o poveste, eu consider ca este spusă prin muzica pe care o ascultă.



7 februarie 2013

Învățatul te schimbă (antisocial)

     Pentru a putea învăța, trebuie să ma rup de realitate. Fară internet, fără Facebook și fără vorbit la telefon. Lucru aparent simplu dar pot sa descriu o zi din ultima săptămână:

       Dimineața, mă trezesc, beau cafea și mănânc ceva, totul până în 11.00. Zic ca ma apuc de învățat la 12 fix.
     Ora 12 fara 15, intru pe Facebook, descopăr ceva ”interesant” așa ca ma hotărăsc sa ma apuc la 1.
   Ora 3, când naiba se facu ora 3... okay mă apuc într-un final de învățat. Învăț pana pe la 4 jum 5. Iau pauza. Mă apuc iar, intru in panică!!!! zic ca maine mă trezesc, învăț tot...
          Sigur, sigur.. a doua zi dacă nu a fost FB era un serial, un blog, aparul de fotografiat, o discuție cu prietenii, ieșit pe afară.

Dar de azi GATA!!!!!!

Adio viață socială, o sa imi fie dor de tine, e greu sa mă despart de tine dar c'est la vie!!

5 februarie 2013

Art and desire



                 Ce face Andreea, în loc să învețe pentru examene? Da, titlul spune tot. Este greu sa renunți la o pasiune pentru a învăța, chiar dacă trebuie. Oricum de azi gata, mă apuc serios de învățat, am timp destul. Dacă pentru bac am învățat un caiet în 3 zile pot să învăț 30 de pagini într-o săptămână.


Meanwhile, let me show my experiments.









Poză facută de pe pod















11 ianuarie 2013

Fresh start

                Mai sunt cateva zile de vacanţă şi începe facultatea. Nici nu ştiu când a trecut timpul atât de repede, parcă ieri am intrat si aşteptam să vină 1 octombie. Timpul zboară, trebuie să întelegem acest lucru. Anul trecut nici nu ştiam ce este statul în casă, eram zilnic afara, acum pot să număr de câte ori am iesit din casă. Mi se pare că nu este nimic interesant de făcut, doar arunci niste bani degeaba, nu se schimbă niciodată nimic, este o monotonie toatală, prefer să fac ceva productiv.
             Imi este groază de sesiune, nici nu vreau să îmi imaginez această perioadă. Patru examene echivalente cu de 3 ori materia de BAC!!! Sper să mă descurc, in general sub condiţii de stres reuşesc să acumulez mai repede informatii. Un om normal învaţă când este relaxat, eu nu, prefer stresul. Avantajul este că macar îmi place ceea ce fac. Să trecem şi peste aceasă discuţie pentru că o să am destul timp să mor de nervi şi de chin. Să trecem la lucruri mai interesante cum ar fi noul meu iPhone 5...glumesc, prietenii ştiu de ce. 
        Şi pentru ca tot sunt youTube 2 sau mp3 search , am decis să închei postarea cu o melodie şi cu o ciocolată calda pe care din pacate nu pot să o împart si cu voi..













26 decembrie 2012

Playlist 2012

În fiecare an am obiceiul de a face un playlist cu toate melodiile preferate ascultate . Asta nu înseamnă că o să postez melodii din 2012. Anul acesta o să fie o combinație între pop, rock, indie, metal(cu toate genurile), dubstep etc. Top 20

20.Redescoperirea melodiei Kulturhaus București....


25 decembrie 2012

Winter mood...







              Sarbatorile de iarnă,momentul în care ne aducem aminte de toată lumea . Se zice ca distanța este singura cale prin care esti aproape de cineva. Mai bine spus, daca nu vedem pe cineva mult timp,începem sa îi simțim lipsa.

                  Toate la timpul potrivit, rabdare și putere de a trece peste anumite evenimente sau momente neplăcute din viața noastra.. Acum un an eram fata din liceu cunoscută sub numele de :Andreea Kiddo, 12 d ,care vrea la FJSC ,care este pe afară in fiecare zi,care nu suportă Craiova și vrea în București. Acum sunt tot Andreea Kiddo, studentă la Jurnalism în Craiova, care nu a intrat la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicarii . Dar  am realizat că nu contează asta,contează că pot sa ajung acolo dacă învăț sau chiar mai departe. Atunci  a fost tragic, acum nu mi se mai pare nimic . Anul trecut de Anul Nou voiam adrenalină, voiam să plec, să vizitez , acum nu îmi mai fac planuri , merg pe ideea gone with the wind. Nu e ideea de vârstă, cred că este mai mult o influiență a experienței noastre.
               M-am săturat să fiu luată peste picior, nu mai accept asta. Dacă cineva are o problemă cu mine , să trăiască în liniște și pace. Mi-am propus să nu mai fiu bancă natională, mi-am propus să mă implic in cat mai multe proiecte, dar nu pot să ma bazez numai pe acest lucru. Imi trebuie ceva să ma motiveze, cel mai mult asta îmi doresc.
                         În timp începi să realizezi adevărata realitate, dar este din ce în ce mai greu .

5 decembrie 2012

Interviu cu Parazitii




Pe data de 29.11.2012, a avut loc balul de la Facultatea de Automatica si Facultatea de Stiinte Sociale”. Invitati au fost cei de la formatia Parazitii ,pentru al 6-lea an consecutiv. Trupa a avut un mare succes de-a lungul carierei sale muzicale. Chiar lansarea acestora a fost făcută la balul de la “Spiru Haret” din București, Cheloo(Cătălin Ștefan Ion), Ombladon(Bogdan Ionuț Pastaca) și FreakaDaDisk(Petre Urda).
După ce au sustinut concertul baietii au fost amabili să ne raspundă la câteva întrebări despre muzica pe care o transmit ei publicului. Interviul a decurs neasteptat de bine,iar baieții au fost într-o dispozitie buna.

“Crezi că muzica voastră este percepută corect?”
Cheloo: Sută la sută corect nu are cum să fie. Muzica noastră nu are cum să fie percepută corect, în primul rând pentru că noi nu suntem corecți.

“Credeți că hip-hop ul este la putere în România?”
Cheloo: Să nu degenerăm. Hip-hop ul este ținut sub control. Nici nu ne interesează dacă este sau nu la putere pe noi ne interesează să avem în continuare un public real. În rest nu prea contează adică nu a contat niciodată,fanii mișcării hip-hop în România . Noi ne-am cam izolat în cadrul mișcării și am păstrat relațiile de prietenie și în afara publicului.

“Limbajul folosit în muzica este limbajul vostru de zi cu zi?”
Cheloo: Da este mult mai rau. In momentele de oboseală, de grea cumpană obisnuim să vorbim mai urât decat în muzică.

Obișnuiți să ieșiți în oraș împreună ?
Nu, nu iesim în grup în mare parte. Fiecare este cu viata lui, dar ne întelegem bine tot timpul. Acesta este cel mai important lucru pentru noi .

Sprijiniți tinerii care vor să vă calce pe urme?
Cheloo: Nu îi sprijinim și nici nu îi ajutăm pentru că în principal cei  care reușesc de unii singuri au cele mai puternice caractere . Degeaba vine un puști la noi. Daca esti foarte bun si publicul te place poți ajunge undeva.

Ce părere ai avut despre ACTA?
Cheloo: Am fost împotriva  ACTA nici nu știam dacă s-a aprobat sau nu la început. Ei vor doar sa își câștige niște bani pentru drepturi de autor de aceea nu am susținut deloc ideea aceasta . Eu consider ca nici un om normal nu ar trebui să sustină acest lucru  chiar dacă se întamplă în mod neoficial noi trăim în mod oficial.

Ombladon, știu că ai colaborat cu “Luna Amară” cum a fost aceasta?
Ombladon: Când eram mic am avut colaborarea. La momentul acela mi s-a parut tare,dar  în momentul de față mi se pare o piesă foarte slabă . Îmi place Luna Amară foarte mult și nu este vorba că a fost o colaborare greșită dar nu a fost facută când trebuia . O colaborare facută acum cu ei ar fi sunat mult mai bine. 

23 octombrie 2012

Meditation....

       E timpul pentru acel moment in care stai si meditezi si iti vin ideei in cap care pe loc nu au nici o logica. Dar stai si le analizezi si vezi ca le concluzie ajungi. Poate viata mea nu e chiar asa de "f**up" cum am crezut ca e, eu sunt singura care poate sa schimbe aceasta perspectiva. De unde ma uit eu, nu se stie ce o sa se intample, doar anticipez...Poate ca anticipez prea mult si prost, asa ca incerc sa las acest obiciei prost . Nu trebuie sa plec de la premisa ca ceva o sa fie groaznic fara sa trec prin asta.          

             Bineinteles tot timpul se poate mai bine dar aici nu ma refer la contextul social ci la noi, tot timpul se poate mai bine de la noi. Anyways life goes on.
Lumea din jur se schimba pe zi ce trece, trebuie doar sa te gandesti la prietenii,la persoanele apropriate, e timpul sa te schimbi si tu in bine, lasa ca poate sa faca altu daca nu esti u in pielea lui. Nu toti facem acelasi lucru , nu toti devenim medici, avocati, jurnalisti sau mai stiu eu ce. Get your own life and stop messing up with others. Incepe cu adevarat sa iti gasesti prietenii pana nu e prea tarziu, nu lasa timpul sa treaca si sa ajungi un"nimeni" fara"nimic", lupta pentru ceea ce iti doresti tu cu adevarat.
Totul este simplu, nu te mai lua dupa gura lumii , foloseste-ti creierul pentru asta si ziua de maine va fi mult mai placuta.!!

30 septembrie 2012

A way to see things

       Stiu ca tot ce este acum este inceputul,dar nu ma asteptam la acest inceput. Si totusi exista diferente mari intre ceea ce vrei sa faci si ceea ce faci. Singura problema a fost ca am crezut ca pot din prima... E rau cand ai asteptari mari de la tine si ajungi sa fi dezamagit de situatie. Credeam ca am sa plec departe, intr-o lume in care eu cunosc lume nu ea pe mine,departe ,foarte departe.
     Final de octombrie complet diferit fata de ce imi imaginam eu acum 4 luni de zile. Finalul de atunci era frumos, victorios , dar realitatea e la putere ,asta e. Nu stiu ce sa fac si cum sa reactionez, logic ar trebui sa accept situatia si sa trec peste ,dar nu pot... cum am mai zis sunt "rac" , nu pot sa fac asta , e imposibil. Insa incerc sa ajung cu orice pret unde mi am dorit ,poate aceasta cale e mai buna , nu stiu incerc orice. Nu mi-a mai ramas nimic decat o incercare, de ce sa nu o folosesc?... Din acest motiv nu e bine sa visezi cand te trezesti la realitate e cam trist. Lasa , poate intr-o zi pot sa fac posibil acest lucru, pana atunci c'est la vie!



23 septembrie 2012

Life&etc.

       Te-ai gandit vreodata cum ar fi viata fara tine? Sa nu fi existat pe planeta si pur si simpu sa poti sa observi ce fac altii ;eu  cred ca ar fi destul de aiurea. In primul rand relatiile dintre noi oamenii nu ar mai fi la fel , e suficient sa apara o persoana in viata ta ca sa cunosti 20, de asta e asa de usor sa cunosti jumatate in oras. Poate tu ai face ceva sa schimbi o persoana ,sa o opresti de la sinucidere , poti avea o influienta puternica asupra altora. Nu se stie oricum ce ar fi pe pamant e pur si simplu o idee care a pornit de la vorba" era mai bine daca nu m-as fi nascut"! Consider ca acesta replica este una dintre cele mai proaste pe care le-am auzit pana acum, chiar daca nu avem o viata perfecta pentru ca nimeni nu are putem avea o contributie pentru societate. Viata e scurta si trebuie sa profiti de ea cat poti "carpe diem",  !!!! 

8 septembrie 2012

Not the same feeling

           Sfarsit de vacanta, ultima luna de liberate cum s-ar spune. Peste 3 zile ma duc in Bucuresti, fata de Craiova o sa fie de 10 ori mai tare ,dar totusi e sentimentul acela ca ma regasesc acolo, ca aici nu este locul meu si cel mai naspa e ca nu raman acolo, ca nu ma duc la facultate e ceva trecator, o experienta de o saptamana si atat. E acel sentiment ca nu este doar prezentarea sau acomodarea ci un inceput de fiecare data cand ma duc acolo, care nu vreau sa se termine si totusi ia capat in cateva zile. Trist. Orice persoana de e acolo poate sa zica ca n am dreptate ca este bullshit ca nu e cine stie ce, e ideea de evadare, de libertate si faptul ca este singur cu prietenii si incepi sa cunosti oameni noi, prin care rar se fac conexiuni cu oamenii pe care ii cunosti deja.
                Dar sa lasam timpul sa treaca pentru ca el rezolva totul si sa nu uitam faptul ca nu exista lucrui rele decat daca noi le privim asa, am mai auzit expresia "priveste partea buna a lucrurilor" in ultimul timp si asa am de gand sa o fac. Poate ca asa era sa fie , sa raman aici si in viitor sa reusesc.

3 septembrie 2012

Na na na na...

Goooddd morning sunshine ... Mda...foarte inspirat. Anyway today topic is "how to have fun ", or something like that . Ce poate sa fie mai frumos in acest moment decat sa pot sa merg sa vizitez toaaaataaa taraa, toataa lumea... bine,fie cer prea mult imi ajunge Romania. Nici nu a inceput facultatea si eu tot ma gandesc la cea mai rapida si eficenta metoda de a pleca in Bucuresti la facultate...What is wrong with me:))? Niciodata nu m-am multumit cu ce am avut poate de aia sau poate ca orasul asta ma enerveaza, acum e okay ca majoritatea prietenilor sunt in Craiova dar dupa o sa fie a living hell. Nu mai gata abandonez facultatea...just kidding. Poti sa te distrezi oriunde dar nu poti sa te distrezi oricand, conteaza cand mai mult decat unde. SOOOO u have a life get out of the house and do something with it... E vacanta ,have fun ,while u still can!


20 august 2012

Happiness is not for me...

Hello people, hello world...!!! Ca va ?? mda deci inseamna ca sunt super plina de viata  si de inspiratie daca am inceput asa....(ironic). Acum un an de zile ma bucuram de ultimele 3 saptamani de vacanta, venea clasa a 12 a , bacul, toata lumea ma batea la cap"have fun ca dupa nu o sa mai ai cand". Neahhh that never happened  am iesit tot anul pe afara, bacul a fost o realizare ,admiterea a fost pasul de care nu am trecut. Si totusi acum parca nu mai e o tragedie ca nu am intrat, asta e poate anul urmator, poate peste 3 ani.... Who knows?:-?? .... Asa, sa revenim de unde am inceput pana nu imi pierd ideea, da vacanta, plictiseala mare dar totusi doar cand stau in casa este , incerc sa imi scot starea de plictiseala ca sa uit ca nu am unde sa ies in Craiova. Lucrurile de erau inainte dificile s-au transformat acum in rutina , prostia pentru unele persoane e din ce in ce mai mare, totul s-a schimbat.


Si acum o melodie asa de final ca sa sincronizam starea de spirit cu muzica...

1 august 2012

Summer ......

         Esti atent la tot, inclusiv la faptul ca totul se destrama in fata ochilor tai. Nu vrei sa ajungi la concluzia ca "totul   dispare", asa ca incerci sa "traiesti clipa", indiferent cum este ea. Timpul este principalul element care desparte realitatea de fictiune, insa trebuie bine calculat. O simpla eroare si gata, timpul e pierdut. Acum ceva ani probabil nu te imaginai persoana de astazi, traiai intr-un prezent favorabil momentului, dar acum traiesti realitatea, viata, cariera si ce fel de persoana o sa ajungi. Tot ce a fost frumos, copilaria ,jocul ramane ca o amintire in sufletele noastre.Lucrurile devin din ce in ce mai serioase ,asa ca preferi sa lasi totul in trecut si sa mergi spre viitor.Cel mai frumos sentiment, acela cand te gandesti la ceva ca o posibilitate si se indeplineste exact sub ochii tai. Imaginii aparute in minte care trec usor prin orice realitate a gandurilor tale fac ca totul sa aiba un sens, scopul fiecarui om este de a se remarca , de a ajunge cineva si de a putea explica succesul sau. 
        Dorinta de a ajunge in varf si de a arata ca suntem mai buni nu este intotdeauna realizabila, asa ca in orice mediu esti trebuie sa arati tot ce poti. Nu conteaza unde esti, conteaza ceea ce faci, pentru ca la un moment dat vei ajunge unde ti-ai dorit. Cateodata visele nu devin reale din prima, dar tot o sa devina . 
        Asteapa momentul potrivit, dar pana atunci lupta, nu te lasa , follow your dream!!!

27 iunie 2012

In sfarsit am scapat de prima parte a stresului din perioada asta, mai am doua parti si"c'est fini" ... pana atunci incerc sa nu decad psihic (sa nu ajung ca bacovia), sa nu fiu santajata (ca harap alb), sa las testament celor mai mici experienta mea de viata, si sa nu ajung in al 3-lea razboi mondial cu mine . Daca stam sa ne gandim si din punct de vedere geografic sa nu fiu pe luna, sa stiu ca orasul in care sunt e Craiova si ca suntem in Europa...
Okay, prea multa vorba, asa ca las o melodie aici care este" today's song" for me!

xoxo